Capitalismul este condus de propria logica internă a expansiunii și a acumulării nesfârșite de capital. Acest fapt conduce capitalismul de la o criză distructivă la alta. În ultimul deceniu, astfel de crize au avut diferite denumiri, de exemplu, criză economică, criza migranților, criza Covid-19. Ca urmare, reacția autorităților la toate aceste crize este foarte asemănătoare: întărirea aparatului represiv și de control, militarizarea, dezumanizarea, incitarea la ură între oameni, persecutarea opoziției sociale și distrugerea de vieți omenești. În sistemul existent, guvernanții înșiși sunt conștienți că nu pot garanta oamenilor sănătate sau securitate, cu atât mai puțin prosperitate. Prin urmare, ei recurg din ce în ce mai des la violență pură și la alte metode autoritare pentru a-și menține puterea. Dintre toate crizele, războiul este cel care dezumanizează cel mai mult viața și o supune dictaturii morții și suferinței. Într-o situație din ce în ce mai tensionată de competiție capitalistă, noi războaie izbucnesc la marginea puterilor economice și în zonele bogate în resurse. După razboaiele din Iugoslavia, Afganistan, Irak, Siria, Palestina și în multe alte părți ale lumii, un alt război a izbucnit acum pe deplin în Ucraina.
Războiul din Ucraina nu este un război între oameni, ci un război între marile sisteme de dominație capitalistă. În el, mor oameni [și alte specii non-umane]. Armele, industria de război și alianțele militare sunt problema, nu soluția. De aceea, respingem înarmarea și toate celelalte forme de consolidare a aparatului de război. Solidaritatea noastră nu poate fi nici cu statele, armatele și steagurile lor care își măsoară acum armele de distrugere în Ucraina, nici cu profitorii de război care își plănuiesc viitoarele afaceri. Solidaritatea noastră nemărginită este cu toți și toate persoanele [umane și non-umane] care suferă consecințele de o parte și de alta a liniilor de front. Suntem solidari cu toți și toate persoanele care își ridică vocea împotriva războiului și cu cei și cele care nu-și pun propriile trupuri la dispoziția mașinăriei de război și care sunt ținte ale represiunii tocmai din cauza rezistenței lor. Ca și noi, nu au vrut războiul, nu l-au căutat, dar au devenit prizonieri și prizoniare, captivi acestuia. Cu toții simțim durerea lor, pe care s-ar putea să o cunoaștem în curând într-un mod foarte personal.
Războiul nu se reproduce doar cu bombe și tancuri, el nu se poartă doar pe teritoriul Ucrainean. O parte semnificativă a războiului se desfășoară în societăți aparent îndepărtate în siguranță de teatrele de război. Acesta ia forma producției și traficului de arme, a promovării naționalismului, a propagandei, a represiunii, a răspândirii urii, a rasismului și a tratamentului selectiv al victimelor războiului. Respingerea războiului înseamnă respingerea tuturor formelor în care acesta are loc. Într-un climat de război, este important să se creeze spații de rezistență anti-autoritară împotriva a tot ceea ce permite și conduce la acesta. Acest lucru înseamnă, în primul rând, un schimb autoorganizat de informații, opinii și organizare pentru a oferi solidaritate practică tuturor celor care au nevoie de ea în aceste perioade dificile.
Împotriva imperialismului și a tuturor naționalismelor!
Solidaritate de clasă cu popoarele din Ucraina, Belarus și Rusia!
Să ne deschidem granițele pentru toți!
Ljublijana, 1 marte 2022,
Ințiativa Anarhistă Ljublijana