All posts by acasacluj

Războaiele voastre, victimele noastre!

Capitalismul este condus de propria logica internă a expansiunii și a acumulării nesfârșite de capital. Acest fapt conduce capitalismul de la o criză distructivă la alta. În ultimul deceniu, astfel de crize au avut diferite denumiri, de exemplu, criză economică, criza migranților, criza Covid-19. Ca urmare, reacția autorităților la toate aceste crize este foarte asemănătoare: întărirea aparatului represiv și de control, militarizarea, dezumanizarea, incitarea la ură între oameni, persecutarea opoziției sociale și distrugerea de vieți omenești. În sistemul existent, guvernanții înșiși sunt conștienți că nu pot garanta oamenilor sănătate sau securitate, cu atât mai puțin prosperitate. Prin urmare, ei recurg din ce în ce mai des la violență pură și la alte metode autoritare pentru a-și menține puterea. Dintre toate crizele, războiul este cel care dezumanizează cel mai mult viața și o supune dictaturii morții și suferinței. Într-o situație din ce în ce mai tensionată de competiție capitalistă, noi războaie izbucnesc la marginea puterilor economice și în zonele bogate în resurse. După razboaiele din Iugoslavia, Afganistan, Irak, Siria, Palestina și în multe alte părți ale lumii, un alt război a izbucnit acum pe deplin în Ucraina.

Războiul din Ucraina nu este un război între oameni, ci un război între marile sisteme de dominație capitalistă. În el, mor oameni [și alte specii non-umane]. Armele, industria de război și alianțele militare sunt problema, nu soluția. De aceea, respingem înarmarea și toate celelalte forme de consolidare a aparatului de război. Solidaritatea noastră nu poate fi nici cu statele, armatele și steagurile lor care își măsoară acum armele de distrugere în Ucraina, nici cu profitorii de război care își plănuiesc viitoarele afaceri. Solidaritatea noastră nemărginită este cu toți și toate persoanele [umane și non-umane] care suferă consecințele de o parte și de alta a liniilor de front. Suntem solidari cu toți și toate persoanele care își ridică vocea împotriva războiului și cu cei și cele care nu-și pun propriile trupuri la dispoziția mașinăriei de război și care sunt ținte ale represiunii tocmai din cauza rezistenței lor. Ca și noi, nu au vrut războiul, nu l-au căutat, dar au devenit prizonieri și prizoniare, captivi acestuia. Cu toții simțim durerea lor, pe care s-ar putea să o cunoaștem în curând într-un mod foarte personal.

Războiul nu se reproduce doar cu bombe și tancuri, el nu se poartă doar pe teritoriul Ucrainean. O parte semnificativă a războiului se desfășoară în societăți aparent îndepărtate în siguranță de teatrele de război. Acesta ia forma producției și traficului de arme, a promovării naționalismului, a propagandei, a represiunii, a răspândirii urii, a rasismului și a tratamentului selectiv al victimelor războiului. Respingerea războiului înseamnă respingerea tuturor formelor în care acesta are loc. Într-un climat de război, este important să se creeze spații de rezistență anti-autoritară împotriva a tot ceea ce permite și conduce la acesta. Acest lucru înseamnă, în primul rând, un schimb autoorganizat de informații, opinii și organizare pentru a oferi solidaritate practică tuturor celor care au nevoie de ea în aceste perioade dificile.

Împotriva imperialismului și a tuturor naționalismelor!
Solidaritate de clasă cu popoarele din Ucraina, Belarus și Rusia!
Să ne deschidem granițele pentru toți!

Ljublijana, 1 marte 2022,
Ințiativa Anarhistă Ljublijana

Război războiului !

Suntem împotriva războiului, împotriva militarizării granițelor și societăților noastre. Suntem împotriva naționalismului și etnicismului precum și discursului militarist macist și patriarhal. Ne împotrivim imperialismului, atât celui care adoptă limbajul drepturilor omului și democrației cât și a celui care revine la vechile practici ale războului rece și ale zonelor de influență ranforsate de capabilități nucleare. Este o nevoie reînnoită de un anti-imperialism internaționalist, unul care să condamne atât amestecul statelor așa-zis democratice în Irak, Afghanistan, Siria, sau Libia, cât și ambițiile imperialiste și expansioniste ale Rusiei.

Singura luptă justificată este cea împotriva exploatării (de clasă) și opresiunii (rasiale, etnice, sau pe considerente sexuale sau de sănătate mintală), împotriva clasei capitaliste care în numele profitului condamnă la moarte milioane de oameni pentru a lupta în războaie care nu le aparțin. Suntem alături de victimele războiului, de muncitorii ucranieni, de cele exploatate, de minoritățile sexuale sau etnice oprimate după cum suntem alături de cei care nu susțin războiul și de muncitorii ruși atrași în acesta pentru interesele de expansiune a elitelor financiare și militare ale Rusiei. Singurii care au de câștigat din acest conflict sunt companiile producătoare de armament, în timp ce restul suntem perdanți.

Societățile trebuie să poarte grija efectelor schimbărilor climatice cauzate de către industrializare, nu să poarte grija posibilității unui conflict nuclear. Armatele lumii sunt în topul poluatorilor globali, iar NATO și Rusia se întrec într-un balet de prost gust cu unități motorizate, nave și avioane, toate emițând cantități imense de CO2, pentru un concurs macist de umflat mușchii ce servește exclusiv complexului militar industrial.

România a fost unul dintre primele state ce au răspuns apelului lui Donald Trump către țările NATO de a crește cheltuielile dedicate apărării (de la 1,4% din PIB in 2017 la 2,05% în 2021). A urmat apoi un lung șir de achiziții militare de rachete Tomawahk, elicopetere, avioane F-16 asta în timp ce în spitale oamenii mor arși de vii, pe stradă oameni fără adăpost mor înghețați, iar copii mor înecați în haznalele școlilor fără toalete. Avem un prim-ministru provenind din structurile militare și deși ni se zice că nu sunt bani la buget, pentru armată și serviciile de informare și supraveghere se găsesc întotdeauna, fiind anunțată încă o achiziție de avioane F-35, răstimp în care analfabetismul funcțional este la 40% și unul din 3 copii din România se culcă seara flămând. Nu dorim militari suplimentari cantonați în România și nu dorim vreun grup de luptă NATO! Înarmarea nu este soluția. Securitatea și auto-apărarea sunt folosite pentru a justifica noi achiziții militare și noi acumulări de forțe și trupe în toată regiunea, după cum este folosită de Rusia pentru a încălca suveranitatea Ucrainei printr-un atac ce deja provoacă victime.

Avem un partid fascist in parlament ai căror membri folosesc practici la limita violenței fizice pentru a-și combate adversarii politici, același partid având concomitent legături strânse cu grupări para-militare legionare. Presa sună goarnele războiului, serviciile semnează editoriale mai abitir decât în perioada plagierii doctoratului, iar retorica violenței este din ce in ce mai prezentă la toate nivelurile societății. E nevoie de un pacifism militant, feminist și anti-imperialist.

Este nevoie de o poziție lucidă și fermă anti-razboi, chiar dacă suntem constienți că orice incercare de a critica industria militaro-securitară va fi acuzată de a face concomitent jocurile Rusiei. Respingem imperialismul deghizat în straiele democrației. Îndemnăm la boicotarea mașinăriei de război și redirecționarea sumelor pentru înarmare către bugetele pentru asistență socială, educație și sănătate, precum și către ajutorul umanitar oferit refugiaților de război!

Societăţile eliberate se clădesc prin educație și solidaritate, nu prin război!

Colectiva A.casa

 

No more war !

Viaje Zapatista – Soliparty

ro//en//hu
Sâmbătă, 25 septembrie, de la ora 19:00, vă așteptăm la o nouă petrecere de susținere a spațiului Ⓐcasă în care încasările pe care le vom face în cadrul evenimentului vor fi direcționate către finanțarea vizitei delegației zapatiste care va ajunge în România în prima parte a lunii octombrie. Această vizită face parte dintr-o mobilizare mai largă ce cuprinde întreaga geografie europeană. Pentru mai multe detalii despre marele voiaj zapatist precum și despre vizita acestora în România puteți accesa blogul nostru unde există și o campanie de strângere de fonduri
https://acasa.blackblogs.org/sustine-vizita-zapatista-in…/
În cadrul evenimentului va avea loc și proiecția filmului „People Without Faces”, un documentar independent care spune povestea celor aproape trei decenii de rezistență ale mișcării zapatiste. Ca de obicei veți putea găsi băuturi alcoolice și nealcoolice artizanale, produse de către noi, mâncare vegană, bună dispoziție și nu în ultimul rând muzică. Puteți de asemenea da o tură prin biblioteca noastră sau puteți consulta broșura de texte despre mișcăriea zapatistă lansată de către tovarășele noastre de la Editura Pagini Libere.
După cum deja ştiţi, donaţiile primite folosesc pentru susţinerea casei şi a evenimentelor care se desfășoară aici. În cazul acesta ele vor merge către asigurarea celor necesare voiajului zapatist în România.
Eng/
Saturday, the 25th of September, starting at 19:00, you are invited to another support party for the Ⓐcasă collective and space. This time around all the profits that we make during the event will be directed towards funding the zapatista delegation that is going to be visiting Romania at the beggining of October. This visit is part of an european-wide movement. For more details about the grand voyage of the zapatistas, but also about their visit to Romania, you can find more details on our blog, where you can also find a call for a crowdfunding campaign
https://acasa.blackblogs.org/sustine-vizita-zapatista-in…/
During the event there will also take place the screening of the movie ”People Without Faces”, an independent documentary that portrays the almost three decade long battle of the zapatista for dignity and autonomy. As usual, you can find home-made alcoholic and non-alcoholic beverages, vegan food, good spirits and last but not least, music. You can also check out of library or you could check out the brochure that our comrades from Editura Pagini Libere did about the zapatista movement.
As you already know, the donations we receive are used for sustaining the space and the events that we organize here. In this particular case the donations will be directed towards funding the visit of the zapatista delegation in Romania.
Hu /
Szeptember 25.-én, szombaton 19:00 órától az Ⓐcasă közösségi tér új támogatói bulijára várunk, amely rendezvény bevételeit a Romániába október elején érkező zapatista küldöttség látogatásának finanszírozására irányítjuk. Itt-tarózkodásuk egy szélesebb körű európai mozgósítás része. A küldöttség útjáról és romániai látogatásukról a blogunkon olvashatsz többet, ahol az adománygyűjtési kampány további részletei is elérhetőek:
https://acasa.blackblogs.org/sustine-vizita-zapatista-in…/
A rendezvényen sor kerül a “People Without Faces” című dokumentumfilm levetítésére is, amely a Zapatista ellenállás közel három évtizedes történetét meséli el. Az eseményre kézműves alkoholos és alkoholmentes italokkal készülünk, vegán ételekkel, zenével, és jó hangulattal. Nyitva lesz a könyvtárunk is, itt megtalálhat
ó a Szabad Oldalak / Editura Pagini Libere munkatársai által összeállított, a zapatista mozgalomról szóló brosúra.
Ahogy általában, a beérkező adományok a ház fenntartását és az ott zajló események létrejöttét támogatják – ezalkalommal a zapatista küldöttség romániai útját és ittlétét.

#AparicionConVidaZapatistas

Denunțăm discursul ipocrit, mincinos și corupt al guvernului federal al lui Andrés Manuel López Obrador și al guvernului statului Chiapas al lui Rutilio Escandón Cadenas. Acestea pretind că respectă autonomia popoarelor indigene, când, în realitate, au pus în aplicare o serie de acțiuni de contrainsurgență împotriva căilor de autonomie ale comunităților Armatei Zapatiste de Eliberare Națională și ale bazelor lor de sprijin.

Denunțăm răpirea a doi membri ai Consiliului de bună guvernare „Nuevo Amanecer En Resistencia Y Rebeldía Por La Vida Y La Humanidad” (Noul răsărit în rezistență și rebeliune pentru viață și umanitate), Caracol 10 „Floreciendo La Semilla Rebelde En Chiapas” (Înflorirea Seminței Rebele în Chiapas), Mexic.

José Antonio Sánchez Juárez și Sebastián Núñez Pérez, membri ai Consiliului de Bună Guvernare zapatistă, au plecat la 11 septembrie anul acesta, în jurul orei 8 dimineața, de la sediul Consiliului, într-o camionetă cu numărul de înmatriculare CW-0001-C.

Întrucât nu a primit nicio informație despre locul unde se afla, consiliul a început un proces de căutare, localizând mașina în comunitatea 7 Februarie, municipalitatea Ocosingo, Chiapas. Merită amintit că în această localitate se află sediul Organizației Regionale a Cultivatorilor de Cafea din Ocosingo (ORCAO) – unde, potrivit informațiilor, au fost reținuți cei doi membri ai Consiliului de Bună Guvernare.

ORCAO a comis o serie de acțiuni criminale împotriva bazelor de sprijin ale EZLN din comunitatea autonomă Moisés-Gandhi timp de mai multe luni. Cele mai josnice acte au fost cele înregistrate începând cu luna august 2020, în care au fost comise cu violență jefuirea, jaful, distrugerea și incendierea magazinului-cooperativă autonom Arco Iris, sechestrarea Bazei de Sprijin EZLN Félix López Hernández la 8 noiembrie 2020 și răpirea a doi apărători ai drepturilor omului de la Centrul pentru Drepturile Omului Fray Bartolomé de Las Casas la 12 aprilie a acestui an.

Această amploare a violenței orchestrate de la nivelurile înalte ale guvernului federal are loc în contextul inițiativei EZLN “Travesia por la Vida Capitulo Europa”, o inițiativă de organizare care urmărește să extindă, într-o manieră creativă și pașnică, sămânța rezistenței și a rebeliunii pentru umanitate și Mama Pământ. Adică, pentru viață.

CEREM PREZENTAREA ÎN DIRECT A DOVEZII DE VIAȚĂ A MEMBRILOR BAZEI DE SPRIJIN EZLN, JOSE ANTONIO SÁNCHEZ JUÁREZ ȘI SEBASTIÁN NÚÑEZ PÉREZ.

TRĂIASCĂ LUPTA PENTRU VIAȚA COMUNITĂȚILOR ZAPATISTE!
OPRIȚI ATACURILE PARAMILITARE!
OPRIȚI MOARTEA PE CARE CELE TREI PUTERI ALE GUVERNULUI O SĂDESC!

SOLIDARIDATE CU MIȘCAREA ZAPATISTĂ!

Căutăm traducătorx și interpretx din spaniolă

Știi spaniolă și vrei să-ți exersezi cunoștințele? Vrei să iei parte la un eveniment internațional, să cunoști oameni noi și povești de viață radical diferite?

În perioada 29.09 – 7.10 2021, un grup de zapatiști și zapatiste, plecați în așa-numita “La Travesía por la Vida“ în Europa, va ajunge și în România, în Timișoara și Cluj. Puteți citi mai multe detalii despre călătoria lor, în mai multe limbi, aici: https://enlacezapatista.ezln.org.mx/. Este un moment important în care putem cunoaște mai bine și de la persoane direct implicate despre viața și lupta zapatistxlor și felul în care se conectează cu ce trăim aici.

Împreună cu aceștia organizăm o serie de evenimente, discuții și cine comunitare în decursul unei săptămâni. Pentru aceste evenimente avem nevoie de persoane să ne ajute cu interpretarea (simultană sau consecutivă) din spaniolă în română sau engleză și/sau din engleză sau română în spaniolă. Chiar dacă cunoștințele tale de spaniolă nu sunt la nivel avansat, inputul tău poate ajuta restul echipei și ești binevenitx să înveți. Atmosfera evenimentelor va fi una relaxată, informală și vei avea tot ajutorul persoanelor organizatoare și a participanților. Grupul GRAI din Cluj va asigura echipamentul tehnic de interpretare necesar pentru evenimente și vor organiza un atelier practic de interpretare pentru persoanele care nu au experiență, dar vor să se implice. Pentru studenți, putem oferi adeverințe de practică sau voluntariat. Asigurăm mâncarea, costurile de transport și cazarea, dacă este cazul.

Dacă ești interesatx, te rugăm scrie-ne aici:

casa.fara.nume@riseup.net