Colectivul Ⓐcasă te invită să iei parte la 5 ateliere care abordează diferite aspecte ale dinamicilor des întâlnite în grupurile informale ce se organizează pentru schimbare socială. Vom folosi tehnici și unelte participative, împărtășind din experiențele noastre și vom învăța unii de la ceilalți lucruri noi. Pentru o mai bună pregătire a fiecărui atelier, te rugăm să confirmi participarea din timp.
24.10 | 18:30-21:00
Facilitarea întâlnirilor și workshop-urilor
Multe sunt situațiile când în timpul unei întâlniri sau a unei discuții, persoanele vorbesc unele peste altele, altele nu își exprimă ideile, temperamentele se încing, timpul parcă se scurge fără folos și nicio decizie nu este luată. O întâlnire nereușită poate ridica întrebarea << de ce te-ai obosit să participi? >> Deși este comun acest tipar de întâlnire, el poate fi schimbat într-unul plăcut și valoros.Acest atelier își propune să împărtășească procese, tehnici și instrumente de facilitare a întâlnirilor sau atelierelor, cu ajutorul cărora discuțiile să fie atât utile și constructive, cât și orizontale și inclusive. Pe parcursul său, vom trece de la pașii în pregătirea unei întâlniri, la roluri de facilitare și probleme care pot apărea.”
Te rugăm să confirmi participarea la atelier până duminică, 21.10, prin e-mail la casa.fara.nume@riseup.net cu subiectul „Atelier facilitare”.
28.10 | 16:00-19:00
Luarea deciziilor în grupurile non-ierarhice
Modul în care luăm decizii stă la baza felului în care societatea este organizată. Acesta influențează fiecare aspect din viața noastră, la locul de muncă, în grupurile de prieteni sau în grupurile politice în care suntem implicați. Atelierul își propune explorarea diferitelor forme de luare a deciziei și identificarea unui proces care ar include părerile și nevoilor tuturor celor ce iau parte la acesta, pentru a ajunge la o decizie comună.
Te rugăm să confirmi participarea la atelier până vineri, 26.10, prin e-mail la casa.fara.nume@riseup.net cu subiectul „Atelier decizii”.
01.11 | 18:30-21:00
Gestionarea conflictelor în grupuri
Fiecare grup sau relație experimentează conflictul, indiferent dacă încearcă să stârnească revoluția anarhistă sau dacă pleacă împreună în vacanță. Este un lucru normal dacă te gândești că trăim într-o societate capitalistă și am fost educați în spiritul competiției. Este greu să cooperăm și să găsim soluția la conflictele pe care le avem. Atelierul se adresează celor ce lucrează în grupuri pentru schimbare socială, vor să înțeleagă conflictul și cum se poate gestiona acesta.
Te rugăm să confirmi participarea la atelier până marți, 30.10, prin e-mail la casa.fara.nume@riseup.net cu subiectul „Atelier conflict”.
10.11 | 16:00-19:00
Organizarea acțiunilor directe
O scurtă introducere în tehnicile și metodele acțiunilor directe (proteste, marșuri, dar și dincolo de ele). Vom vorbi despre comunicare, siguranță, organizare în grupuri, strategii și relațiile cu alte grupuri. Te rugăm să confirmi participarea la atelier până joi, 08.11, prin e-mail la casa.fara.nume@riseup.net cu subiectul „Atelier acțiuni directe”.
20.11 | 18:30-21:00
Activism durabil și prevenirea burnout-ului
Mediul în care trăim este unul dur, iar cei/cele care abordează problemele din societate prin activism au dificultăți enorme. Pe lângă injustiție, precaritate și violența de care ne lovim zilnic, întâmpinăm propria frică, frustrare și furie. Toate acestea ne influențează la nivel personal și pot duce la burnout, dar și colectiv, afectând inițiativele în care suntem implicați. Atelierul va explora diferite unelte și tehnici, individuale și comune, care pot contribui la un activism durabil și ne pot ajuta să rămânem implicați pe termen lung.