Atelier de grădinărit. Lucrările de vară

Echipa Cultivă Orașul te invită sâmbătă, 22 iunie, între orele 16:00 și 19:00, în grădina inițiativei de pe strada Gaspar Heltai, nr. 53, la al treilea atelier de grădinărit de anul acesta.

Scopul acestor ateliere este transmiterea cunoștințelor despre inițierea și întreținerea unei grădini de legume. Ele se adresează celor ce vor să afle cum pot să producă hrană prin metode ecologice. Sperăm să contribuim astfel la crearea de noi grădini de legume în oraș și la încurajarea practicării grădinăritului urban ca mod de rezistență la sistemul actual de producție industrială a hranei.

Temele abordate în cadrul atelierului de luna aceasta vor fi:

– transplantarea răsadurilor în strat
– lucrări de întreținere (copilirea la tomate și castraveți pentru o producție ridicată, instalarea structurilor de susținere, plivire, mulcire)
– succesiunea culturilor în strat
– selectarea și îngrijirea plantelor de sămânță
– lucrul cu compostul
– macerate și tratamente ecologice aplicate plantelor
– irigarea culturilor

Atelierul este deschis tututor. Dacă dorești să participi te rugăm să ne lași un mesaj pe pagina Cultivă Orașul cu numărul tău de telefon. Astfel te vom putea contacta dacă vor exista modificări de program din cauza vremii.

Vrem ca atelierul să fie accesibil tuturor. Nu este obligatoriu să contribui cu bani, dar ne bucurăm de orice donație primită pentru susținerea inițiativei.

Citește mai multe despre strângerea de fonduri Cultivă Orașul, aici: http://www.permacultura.ro/sustine-cultiva-orasul/

Bonus: Răsaduri de tomate din semințe heirloom cadou.