Atelier de nutriţie

IMG_6142Alegem să ne hranim vegetarian sau vegan ca un stil de viaţă ce articulează iubirea necondiţionată faţă de animale, sau ca o politică asumată anti-capitalistă, de evitare şi descurajare a consumului excesiv de hrană provenită din exploatarea animalelor. Regimul vegetarian sau vegan poate în timp să ducă la o slăbire a sistemului imunitar, dacă nu avem toate informațiile necesare pentru a oferi corpului nostru toți nutrienții necesari. Există multe legende in jurul renunțării la carne, lactate şi ouă, multe dintre ele lansate chiar de către companiile producătoare și lanțurile de distribuție pentru a ne descuraja de la a renunța la produsele ce le aduc profituri uriașe și țin aceste industrii în picioare: proteina din carne este cea mai complexă și nu se găsește in niciun produs vegetal, putem lua calciul doar din lapte, veganismul duce inevitabil la anemie etc.

Sistemul de sănătate nu ne ajută nici el, departamentele de nutriţie sunt strict înclinate spre dietele omnivore sau sunt private, şi deci foarte scumpe și implicit accesibile numai unor categorii de venituri.

Avem aşadar nevoie de o înţelegere mai bună asupra felului în care hrana pe care o consumăm zilnic ne influențează sănătatea, atât fizică, cât și mentală. Vom învăţa la acest atelier cum e mai bine să combinăm alimentele astfel încât să oferim organismului nostru toţi nutrienţii de care are nevoie, care legume au mai multe proteine şi cum ele sunt mai mult sau mai puţin asimilate în funcţie de modul de preparare al alimentelor şi de combinare a acestora, etc.

Vă invităm aşadar alături de noi, joi, 3 aprilie, ora 18.00, Acasă.

Leave a Reply