Petrecere anti-1dec

 

Sâmbătă seara sărbătorim. N-am fi vrut, dar trebe. Jandarmii au zis ca dacă protestăm de 1dec nu suntem nici oameni, nici cetățeni, nici români. Așa că hai să sărbătorim statul român.

Statul care își evacuează, închide, bate și gazează cetățenii români și oamenii.

Statul care ucide mii de animale pentru că nu sunt oameni, cetățeni, români.

Statul care refuză să finanțeze școli, spitale, locuințe sociale, dar finanțează referendumuri și catedrale pentru bor pentru că ei sunt adevarații români, cetățeni, oameni.

Statul care ține închisorile pline până la refuz cu deținuți pentru că ei nu sunt cetățeni, oameni, români.

Statul care preferă să ne mintă în legătură cu istoriile noastre și să ne îndoape cu naționalism și mituri fondatoare decât să elimine sărăcia în care trăiesc sute de mii de români, cetățeni, oameni.

Statul în care domnește pacea și siguranța, dar în care dacă esti femeie, gay sau lesbiană, lucratoare sexuală, rom, anarhist etc. trebuie să trăiești într-o stare constantă de frică față de ceilalți români, oameni, cetățeni.

Statul în care suntem liberi să facem ce vrem atâta vreme cât nu deranjăm statul și nu ne considerăm ne-români-cetățeni-oameni.

Statul care închide ochii la agresiuni și găști neo-fasciste, dar nu tolerează vocile critice și le etichetează drept ne-românești-cetățenești-umane.

Păi hai să sărbătorim atunci o sută de ani de fericire ne-ironică, o sută de ani de unire întru valori strămoșești printre care nu se află chestii gen compasiune, echitate, dreptate socială sau alte prostii de stânga.

Sâmbătă seara, la A.casă, sărbătorim împreună printr-o petrecere cum știm noi: cu bere și alte celea, cu mâncare, cu muzică anti-naționalistă, cu voie bună și sentimente înălțătoare în suflet. Sufletu’ ăla negru și ne-român-cetățean-uman.

Deşi iubim foarte mult animalele, din cauza stării de stres pe care Betty, câinele casei, o resimte atunci când sunt alţi câini în preajmă, te rugăm să nu vii cu alte animale la eveniment.

Vă așteptăm!